Irene Maria Popescu continuă să doboare record după record în circuitul Romanian Tenis Premium (RTP). La doar 13 ani, 11 luni și 10 zile, tânăra sportivă a cucerit, pe 5 iulie 2026, primul său titlu RTP, devenind cea mai tânără campioană din istoria competiției la feminin și al doilea cel mai tânăr campion din istoria circuitului, după Codrin Șerbănoiu.

Succesul a fost obținut în cadrul turneului RTP 250 SILVER CUP, unde Irene Popescu a avut un parcurs impresionant, eliminând pe rând nume importante ale circuitului.

În primul tur, adolescenta a produs una dintre cele mai mari surprize ale turneului, învingând-o pe Ionela Lesenciuc, prima jucătoare din istoria RTP care a ocupat timp de 1.000 de zile primul loc în clasamentul de simplu feminin. După ce a cedat primul set cu 1-4, Irene a revenit spectaculos, câștigând setul secund cu 4-0, iar apoi s-a impus în super tie-break cu 10-8.

În semifinale, tânăra a trecut de principala favorită, Andra Enache, după un nou meci dramatic, încheiat cu scorul de 11-9, 9-11, 10-2.

Finala a adus-o față în față cu favorita numărul doi, Paula Cojocaru, iar Irene Popescu și-a confirmat forma excelentă, impunându-se în două seturi, cu 10-5, 10-7, pentru a cuceri primul trofeu RTP al carierei.

Grație acestui succes, Irene Maria Popescu a fost recompensată cu un premiu în valoare de 100 de lei, un voucher RTP de 50 de lei, un bonus de 100 de lei destinat participării la Turneul Campioanelor RTP 2026, trofeul de campioană RTP 250, care va fi personalizat cu numele său de Leonte Trofee și Premii, precum și tradiționala cutie cu șosete oferită de sponsorul competiției, Laboratorul de Șosete.

Performanța completează un început de carieră remarcabil în Romanian Tenis Premium. Irene Maria Popescu a debutat în circuit pe 15 iunie 2025, la turneul PNR OPEN 2025, când avea doar 12 ani, 10 luni și 21 de zile, devenind cea mai tânără jucătoare care a evoluat vreodată într-o competiție RTP. La primul turneu a ajuns până în semifinale, unde a fost învinsă de Camelia Hristea.


De cealaltă parte, Paula Cojocaru a disputat a patra finală RTP din carieră și a treia la nivel RTP 250. Pentru a ajunge în ultimul act, aceasta a trecut de debutanta Elena Teodora Bone, scor 4-0, 4-1, iar în semifinale a învins-o pe Daniela Tordoi cu 10-7, 10-2. În finală, însă, nu a găsit soluțiile pentru a opri ascensiunea noii campioane.

Pentru rezultatul obținut, Paula Cojocaru a primit un premiu de 70 de lei, un voucher RTP în valoare de 25 de lei, un bonus de 50 de lei pentru Turneul Campioanelor RTP 2026, trofeul de finalistă RTP 250, personalizat cu numele său, și premiul oferit de sponsorul Laboratorul de Șosete.


Șapte jucătoare au participat la turneul RTP 250 din 5 iulie 2026, iar Elena Teodora Bone a debutat oficial în cadrul circuitului RTP.